Songkran – Anul nou in Thailanda

Ne-am nimerit la fix in Thailanda sa asistam la sarbatoarea Songkran, un festival de 3 zile ce marcheaza Anul Nou in acest colt de lume. Habar n-aveam cand am iesit azi din casa ce zi e, citisem ceva fugitiv de-o sarbatoare pe 14.04, dar n-am adancit subiectul. M-am bucurat c-am avut inspiratia, cand ne pregateam sa plecam din tara, sa cumparam multe chestii water-proof, inclusiv rucsacul care l-am avut azi cu noi. Afli mai jos de ce.

Locul unde stam noi e in planul 2 fata de o strada principala asa ca nu ne-am dat seama ce se petrece prin oras pana n-am ajuns aproape de intersectie. Fiind sarbatoare n-am reusit sa gasim nici un taxi sa ne duca la plaja, toti erau liberi, asa c-am agatat un nene cu motoreta. Da, am mers toti 3 pe un scuter/motocicleta, traim periculos :)) Si acum a inceput distractia.

Lume sarbatoreste zilele astea printr-o imensa bataie cu apa. Se inarmeaza cu butoaie, galeti, boluri, furtunuri si pistoale cu apa. Cam orice poate fi folosit sa ude trecatorii e trecut ca si recuzita. Pana si pompierii ies cu autospecialele si sunt complici la acest obicei. Saracul nostru sofer a incercat, pe cat a putut, sa ne fereasca de atacul localnicilor si multe valuri de apa ne-au ocolit, fiind si turisti. Dar tot uzi leoarca am ajuns la plaja. Eu m-am bucurat ca un copil, recunosc. Apa era calduta si numai bine te racorea.

2015_Songkran_Thai_New_Year

*Photo by John Shedrick, Flickr

Ce mi-a placut cel mai mult e complicitatea. Aici sunt multe masini cum vezi in filmele americane, cu remorca in spate si doar 2 locuri in fata. In spate se legau cate 2 butoaie cu apa, urca toata gasca de prieteni sau familia, vreo 4-6 persoane, si dai distractie prin oras. Se faceau si „filtre”. Unul din gasca statea si oprea masinile sau scuterele de pe strada, cativa te udau si mai era o persoana desemnata sa te dea cu spuma pe fata. Zau ca-i fain! Iar seara se aduna toata familia in jurul unei mese mari, se danseaza, se canta, cum e frumos de Anul Nou, indiferent unde in lume te gaseste.

Pana si turistii participau: ii vedeai cu cele mai mari pistoale cu apa care se gasesc, cu o folie rezista la apa atarnata la gat pentru telefon si acte si liber la distractie!

Imi pare rau ca n-am poze, dar n-am indraznit sa scot telefon din ghiozdan azi. Insa gasesti aici, pe pagina de Facebook al altui cuplu curajos, plecat in lume.

 

Reclame

Despre India, fara perdea

Stiu ca multa lume astepta articolul despre India asa ca a sosit momentul sa va indeplinesc dorinta 😀 Va fi un articol lung asa ca i-ati o ceasca de ceai sau o bere, fa-te comod si hai cu mine, virtual, intr-un tur al Indiei.

N-am vrut sa scriu nimic pana cand calatoria noastra nu a fost gata pentru ca India iti ofera multe emotii, placute si mai putin placute, si n-am vrut sa ma las prada trairilor de moment. Am vrut sa las putin timp sa treaca, sa diger tot ce s-a intamplat, ca sa pot expune, cat mai obiectiv, cum e acolo.

Majoritatea articolelor care le gasesti pe Google recomanda, pentru prima vizita in India, celebrul traseu „the golden triangle„: New Delhi, Agra si Jaipur. Noi am inceput explorarea mai atipic un pic, din Mumbai, orasul cu 21 de milioane de locuitori. Cam atat are si Romania, sa-ti faci o idee. E inutil sa-ti spun ca e o imensitate de oras, cifrele vorbesc de la sine.

Cazarea aleasa nu a fost departe de aeroport asa ca n-am apucat sa vedem mare lucru pe drum. Odata stabiliti in apartamentul care ne-a fost casa pentru o saptamana a inceput distractia. Ne-am uitat pe geam si realitatea ne-a doborat. O mizerie si o saracie cum nu cred c-am mai vazut ne inconjura, din toate partile. Peisajul era atat de sumbru incat ne-a trebuit putin timp sa ne facem curaj sa iesim din hotel. Pe strada principala din apropierea noastra gaseai tot felul de magazine si tarabe, mai mult sau mai putin indoielnice, cu mancare preparata in niste conditii extrem de precare si cu tot felul de invidizi care se uitau lung la mine pentru ca eram blonda. Ne-a luat jumatate de zi sa reusim sa ne cumparam o cartela sim locala si asta deoarece putina lume stia engleza suficient de bine cat sa ne explice ca nu-i tocmai o treaba usoara asta. Ai nevoie de o poza tip pasaport, o copie a pasaportului si una a vizei. Cu toate astea te prezinti la un magazin care comercializeaza cartele sim si completezi cererea din interiorul pachetului. Se anexeaza toate hartiile la formularul respectiv si ajungi la pasul in care trebuie sa astepti activarea cartelei. Cat? Habar n-am. Gasesti tot felul de intervale pe internet, noi cred c-am avut noroc si dupa o zi si jumatate-doua am putut sa ne folosim de ea. Cartela expira odata cu viza folosita pentru cumpararea ei.

20160312_140058

A doua zi am inchiriat o masina, cu tot cu sofer, si am facut un tur al orasului. Ne-a mai crescut un pic moralul cand am vazut ca nu tot orasul e asa devastat precum cartierul nostru. Sunt zone frumoase cu cladiri interesante, construite de britanici, tot felul de temple si parcuri. Am ajuns si la un mall, la recomandarea soferului, care era de un lux de ziceai c-ai ajuns in alta lume, in alta tara. Sincer, era la acelasi nivel cu unele mall-uri din Dubai, am ramas surprinsi. Mumbai e un oras in care poti sa treci de la o extrema la alta destul de rapid si e mereu surprinzator, niciodata nu stii peste ce-ai sa dai. Trebuie sa fii pregatit pentru orice.

A treia zi am fost curajosi. Am renuntat la sofer si ne-am decis sa exploram, pe cont propriu. Aveam un plan in minte, ne-am uitat pe harta metroului si am zis hai! Prima parte a fost ok, am luat metroul din apropiere – arata fix ca orice metroul din europa – surprinsi, iarasi, de cat de curat si normal arata si am ajuns in locul in care trebuia sa schimbam. Aici.. surpriza! Legatura noastra nu era de fapt metrou ci un tren local. Un tren vai de steaua lui, cu vagoane separate pentru femei si barbati si in care lumea mergea claie peste gramada. Gandeste-te la un autobuz de la noi, la o ora de varf. Acum incearca sa-ti imaginezi acelasi autobuz cu de 4-5 ori mai multi oameni in el. Asa erau vagoanele pentru barbati. Lesne de inteles c-am renuntat la planul nostru si am sfarsit prin a lua un taxi. Dupa ziua asta toata oboseala, stresul si agitatia ne-au doborat. Urmatoare zi am refuzat sa mai iesim din casa si, sincer, am fost la 3 click-uri distanta de a anula toate planurile pentru urmatoarele 2 saptamani si sa plecam unde vedem cu ochi.

20160308_161215

Nu cred ca exista ceva care sa te pregateasca pentru orasul asta. Te astepti sa gasesti altceva, te astepti la mizerie si la haos, citesti despre ele, dar degeaba: totul e ca un vis urat din care nu stii cum sa te trezesti. Mancarea este de 3 tipuri: foarte iute, extrem de iute si Doamne ajuta de iute. Traficul.. n-are nici o logica. Nu exista semnalizare, treceri de pietoni, prioritate. Toata lumea claxoneaza, cu sau fara motiv. Este un nivel ridicat de securitate in tara, dar mai ales in Mumbai: controale la intrarile in mall-uri, la intrarile in metrou, la temple si in general in locurile unde se aduna multi oameni, cu scanner ca-n aeroport si, eventual, perchezitie corporala; nu intri in aeroport fara bilet de avion, iti iei la revedere de la cunoscuti in fata cladirii. Toate chestiile astea te obosesc incredibil de mult si te aduc intr-un punct in care sa nu-ti mai trebuiasca nimic.

Dupa o zi petrecuta mai mult in pat, dormind, ne-am mai imbarbatat putin si am decis sa continuam calatoria. Ne-am deplasat numai cu soferul din a doua zi si, caliti deja, ne-a fost mai bine.

Urmatoarea destinatie in care am ajuns a fost Udaipur. Cand credeam ca nimic nu ne mai poate surprinde orasul  asta a tinut sa ne contrazica. Eram, din nou, in alta lume. O Indie paralela: mult mai curat, mult mai animat, o groaza de turisti, o placere sa te plimbi prin centrul lor cu stradute inguste si valurite. Eram din nou entuziasmati si nerabdatori sa iesim, sa vizitam. Datorita fluxului mare de turisti era mult mai usor de gasit mancare continentala, fara ardel iute sau alte condimente.  Aici am fost recunoscatori ca n-am cedat impulsului de a fugi, din prima saptamana, si am inceput sa intelegem recomandarea de care iti spuneam la inceput cu triunghiul de aur. Noi, in schimb, am ales Udaipur in loc de Jaipur si n-am fost dezamagiti.

20160315_140157

Am petrecut o saptamana foarte frumoasa in Udaipur si atmosfera era de vacanta. Am fost mai impacati, mai senini, ne-am relaxat si ne-am bucurat de frumusetea Indiei. Am fost cu totul alti oameni fata de saptamana nu tocmai placuta ce o lasasem in urma. Alti oameni in alta India.

Cu putina teama ne-am schimbat din nou locatia si am ajuns in capitala, in Delhi. Alt oras mare, cu trafic ridicat, dar in care lumea semnalizeaza, numarul de benzi e egal cu numarul coloanelor de masini, in care e curat si metroul e fix cum il stii. Am avut noroc de-o gazda extrem de amabila, cu care am iesit si-n oras, si care ne-a furnizat cateva informatii care ne-au scutit de multe batai de cap. In Delhi este prezent atat Uber cat si varianta locala, Ola. Numai cu cei din urma am calatorit si experienta a fost foarte placuta. Nu mai trebuie sa-ti bati capul sa negociezi pretul cursei, lumea nu mai trage de tine incercand sa te jegmaneasca pentru ca esti alb. Ca sa-ti faci o idee, in timp ce asteptam  comanda sa soseasca ne-a abordat si-un sofer de taxi normal. Am intrebat cat ne costa pana la destinatie si ne-a zis 450 rupii. Cu Ola am platit undeva la 180 rupii 🙂 Asta e regula generala in India: trebuie sa negociezi tot! Si nu-ti fa griji, poti sa urasti negociatul maxim, cum eram eu, cand stii care-s preturile sau cand oricum esti sigur ca ti se aplica „skin tax„, dupa acum ne-a spus un sofer de rickshaw, sa vezi ce-ti vine sa le dai peste nas la toti si sa scoti pretul corect.

20160315_142226

Si cea din urma destinatie: Agra. Nu cred ca e nevoie sa-ti spun mai multe decat Taj Mahal. Am petrecut o noapte acolo si am vizitat mai multe cetati/temple, dar e clar pentru ce ajungi acolo. Si merita. Noi ne-am luam o masina cu sofer din Delhi sa ne duca pana aici, sa stea peste noapte si a doua zi sa ne plimbe peste tot si sa ne lase la aeroport. Nu prea stia baiatul engleza, dar ne-am descurcat.

Dupa 3 saptamani petrecute in India iata concluziile mele:

  • da, merita cu desavarsire sa faci o vizita aici. Eu m-as intoarce oricand cu placere. In schimb, as fi mult mai atenta la planificarea traseului: m-as documenta mai bine, as citi mai mult. Daca dau la o parte prima saptamana pot spune ca a fost o experienta foarte faina, dar fara urat, cum am mai recunoaste frumosul?
  • nu trebuie sa ai asteptari cand vii aici. E atat de surprinzatoare India incat toata calatoria e ca un imens roller coster de emotii, niciodata nu stii ce te asteapta.
  • cand vizitezi locuri mai importante, ia-ti un ghid de la intrare. Ai sa afli atat de multe informatii despre locul respectiv si o sa intelegi mai bine toata structura cladirii, ce  s-a petrecut acolo si de ce.

20160327_064214

Pros and cons Australia

Dupa o luna petrecuta in tara cat un continent, trag linie. Sigur, n-am vazut decat o picatura din ocean, dar cateva concluzii tot pot trage.

O sa incep cu lucrurile bune:

  • Oamenii sunt faini. In functie de locul in care mergi, o sa gasesti proportii diferite de localnici, dar toti sunt senini, saritori, calzi si zambareti. La inceput e un pic ciudat, noi nu prea suntem obisnuiti sa fim tratati bine fara sa nu fie si un interes in spatele amabilitatii, dar aici afli ce este normalitatea.
  • Difersitatea culturala e mare. Mi-ar place sa-mi cresc copiii intr-un mediu atat de divers in care nimeni nu se uita ciudat la tine fie ca esti alb, asiatic, indian sau mai stiu eu ce, tatuat sau cu creasta. Cred ca un astfel de mediu te face mai deschis la minte si mai curios sa afli lucruri noi.
  • Infrastructura si transportul public. Detaliile nu cred ca sunt necesare 🙂
  • Alcool si tigari cu pasaportul. Daca vrei sa-ti cumperi bautura sau tigari din oras si vanzatorul are vreun dubiu cu privire la varsta ta o sa-ti ceara un act de identitate. Nu ai, pleci acasa cu mana goala. E drept ca doar la supermarket-uri si-n magazinele cu bautura mi s-a intamplat asta, nu si la restaurante, dar tot ma bucura treaba asta.
  • Marea Bariera de Corali – te lasa fara cuvinte. Poti petrece multe zile explorand adancurile si tot nu ai sa te plictisesti.

Great-Barrier-Reef-Turtle-Wallpaper

  • Sport, sport, sport! Oamenii astia tin la sanatatea lor si asta se vede. Alearga mult, fac yoga, fitness, oriunde si oricand: incepand de la oamenii care fac jogging de la serviciu spre casa, la grupuri mari de 20-30 de persoane insotite de cate 2 antrenori care-i fac sa transpire prin parcuri, la antrenori personali, ai sa vezi de toate. Se folosesc mult de mediu, parcuri si dealuri.
  • Consuma alimente locale. Ar putea importa si ei de la chinezi tot felul de alimente pline de E-uri, sigur ar fi mai ieftin, dar stiu sa aprecieze produsele locale. N-am intrat pe toate raioanele in magazin sa vad ce importa si ce nu, dar la capitolul fructe, legume si carne toate erau ale lor. Si erau naturale, bonus! Sa mai sustinem si economia locala nu?
  • Spatii verzi. Au multe parcuri si terenuri de sport publice, gratuite, amenajate frumos, cu gratare electrice. Ce mai, moft! E ceva normal aici sa-ti iei pranzul in geanta si sa te duci sa-l servesti frumos, pe iarba, la soare, intr-un parc.

Nu e totul numai lapte si miere nici aici, iar ce nu mi-a placut afli mai jos:

  • Adio wifi gratis! Pentru o tara atat de dezvoltata, am ramas surprinsa sa vad ca nu gasesti wifi decat in aeroport si poate, daca ai noroc, in mall. Vrei date mobile, platesti.
  • Dezordinea din weekend. Aici ma refer strict la Sydney pentru ca in Melbourne lumea era mai asezata. Daca iesi in weekend prin centru, nu prea tarziu, pe la 22:00 – 23:00, incolo, ai sa vezi multa lume beata, balanganindu-se si impleticindu-si picioarele, asezati pe borduri si sprijiniti de prieteni mai treji. M-am gandit imediat la povestile cu britanici, cat beau si ce urat fac si probabil de acolo se trag multi.
  • E o tara scumpa Australia, iar serviciile medicale sunt pe masura. Pentru verificarea periodica a aparatului dentar am platit o mica avere si sigur nu-i prea ieftin nici dupa standardele lor 🙂
  • Transportul public. Da, ti-am zis mai sus de el, la lucruri bune, dar nimic nu-i perfect. Nu mi-a placut ca nu ofera, macar in weekend, program prelungit. Ma asteptam ca metrourile sa circule toata noaptea, da’ de unde. Ar trebui sa ia exemplu de la Austria, tot le confunda lumea, unde circula din ora in ora cate un metrou, pe fiecare linie.
  • Ultimul, dar nu cel din urma lucru: viza! Dureaza mult tot procesul de acordare a vizei, nu prea poti sa fii spontan cand e vorba de Australia. Daca vrei sa stii mai multe, gasesti informatii aici.

Ce sa vezi in Auckland

Ultima noastra oprire din Noua Zeelanda a fost in Auckland. Orasul e mult mai mare si mai bine dezvoltat decat Christchurch, dar ei n-au cutremure, sunt mai fericiti, desi se explica. Ce m-a surprins pe mine e diferenta de altitudine de la o strada la cealalta. Sa vezi distractie cand urci si cobori tot timpul, eventual cu bagaje sau cumparaturi dupa tine, asta da fitness!

20160210_194725

Ca si locuri de vizitat tin sa recomand 2 si, surpriza: sunt in jurul orasului, nu in el! Ti-am spus doar ca tara asta n-o vizitezi pentru metropole. Sigur, ai ce sa faci si prin oras, dar farmecul e dat de natura si ar fi pacat sa nu profiti de ea.

Insula Rangitoto – cea mai „tanara” insula din golful Hauraki a luat nastere acum 600 de ani in urma unor serii de eruptii vulcanice. Aici ajungi cu feribotul, e un drum de 25 de minute, timp sa admiri orasul si de pe apa.

Odata ajuns pe insula ai mai multe trasee disponibile dintre care poti alege, incepand cu cel pana in varf si inapoi, care-ti ia in jur de 2 ore si jumatate iar la finalul caruia te bucuri de o priveliste panoramica asupra orasului, sau variante de pana la 5+ ore. Depinde cat timp ai la dispozitie.

Intreaga insula e declarata parc national iar din 1937 s-au interzis constructiile noi. Nu exista magazine sau cazari aici, deci ar fi bine sa mergi pregatit cu provizii si sa nu pierzi ultimul feribot 🙂  Putine case mai sunt in picioare, in jur de 30, o parte din ele se vad de cum te aproprii de insula. Majoritatea au fost demolate dupa ce-au fost cumparate de la localnici de catre cei ce administreaza insula.

Poate nu suna cine stie ce, dar sa mergi sa vezi roata in jurul tau doar roci vulcanice si sa constanti ce inseamna cu adevarat un vulcan, ce forta si impac poate avea.. sa-i admiri maretia e.. incredibil.   Pozele din pacate nu sunt  foarte calitative, fix in ziua aia mi-am gasit sa-mi uit telefonul acasa asa ca m-am descurcat cu ce-am avut. Daca te-am facut curios sunt sigura ca Google te poate ajuta 😉

A doua recomandare e Insula Waikehe – cea mai populara insula din golf. Ea se situeaza la polul opus fata de Rangitoto: magazine, restaurante, plaje si podgorii, sa ai cu ce-ti umple toata ziua. E o atmosfera de vacanta aici, perfecta pentru o escapada din oras. Sa ai grija sa nu-ti uiti crema de plaja si costumul de baie!

 

 

In paradis!

Inchide ochii. Incearca sa-ti amintesti cel mai frumos peisaj pe care l-ai vazut. Acum incearca sa-ti imaginezi un loc de 5 ori mai frumos. Sau de 10. Cam dificil, nu? Cam despre asta e vorba in insula de sud a Noua Zeelandei.

20160131_154257

Daca pentru coasta Australiei ti-am spus ca n-ai nevoie sa-ti inchiriezi o masina, ar fi mare pacat sa procedezi la fel si aici. Indiferent unde te-ai duce si cat timp ai avea alocat pentru excursie, tot n-ai cum sa vezi tot si ti-ai mai dori macar o zi. Eu, cel putin, cu sentimentul asta am ramas. Pare o tara desprinsa din povestile cu zane, unde omul traieste in armonie cu natura, o protejeaza si vegheaza asupra ei.

Am pornit din Christchurch spre Greymouth, un satuc ceva mai bine dezvoltat. Acolo am facut mici excursii mai spre nord, pe coasta, ca apoi sa ne continuam drumul spre sud, pana in Te Anau. Toata zona e destul de salbatica si n-ai sa mai intalnesti orase mari. Ai sa gasesti in schimb munti, rauri, lacuri cu apa turcoaz, cascade si ghetari. Ti-am zis doar ca-i de poveste. Si daca n-ai vazut inca pozele de aici, poti sa-ti faci o idee din cele de mai jos.

Una dintre experientele cele mai frumoase, desi cu greu poti sa le clasifici, a fost zborul cu elicopterul deasupra glaciarilor: sa te ridici deasupra norilor si sa vezi, cu ochisorii tai, crevase imense cum se succes, una dupa alta, ca-ntro grupare militara. Sunt foarte multe variante de zbor, cu aterizare sau fara, de la 20 de minute la 4-5 ore si optiuni de hiking pe ghetar, cu ghid.

Din Te Anau am plecat spre Milford Sound, cel mai cunoscut fiord al lor. Nu prea stiu cum as putea sa-ti redau in cuvinte frumusetea locului, trebuie sa ma crezi pe cuvant 🙂 Toata insula e atat de bogata in parcuri nationale si zone protejate ca nici nu-i de mirare ca doar o treime din toata populatia tarii traieste pe insula de sud.

Ma asteptam ca dupa cateva zile de admirat peisaje, sa fiu mai greu de impresionat. Sa nu mi se mai para totul WOW, dar de fiecare data cand descopeream un loc nou eram precum un copil in dimineata de Craciun. N-ai cum sa te plictisesti de frumos ci doar sa-l iubesti, sa-ncerci sa ingheti toate amintirile de teama sa nu se estompeze. Si sa speri sa-l regasesti in drumurile urmatoare.

20160205_175401

E tara celor ce iubesc natura si drumetiile, a backpacker-ilor si a rulotelor. Totul este foarte bine organizat, toate „atractiile” sunt semnalizate din timp si sunt o multime de campinguri. E o destinatie, asa cum ar spune revistele glossy, must see!

Queenstown – get wild!

Bungee jumping, skydive, zbor cu parapanta, flyboard, drifturi pe apa cu o barca super rapida, swing (combinatie intre bungee si un leagan imens), zbor cu balonul, rafting, hiking, iarna sky… you name it, they have it!

Queenstown e capitala actiunii. Orice ti-ar trece prin cap si chiar mai mult de atat, gasesti aici. E un oras mic, care e bazat pe turism cel putin 95%. Vara, iarna, nu conteaza, n-ai cum sa te plictisesti aici. Iar pentru amatorii de senzatii tari e raiul pe pamant. Doar sa ai grija la buget, e genul de loc in care poti cheltui, fara sa-ti dai seama, sume obscen de mari de bani. Dar activitatile sunt pe toate gusturile si pentru toate buzunarele.

20160206_174422

E de la sine inteles ca acest orasel, situat in jurul lacului Wakatipu, e plin de viata si turisti. De fapt, perioada cat am stat noi aici toate cazarile, indiferent de tip, aveau afisat mesajul „no vacancy„. Dar in ciuda acestui iures, e o destinatie calda, placuta si relaxanta: fiecare isi vede de treaba lui, in legea lui, fara sa deranjeze pe nimeni, in micul lui univers. E cumva ciudata antiteza asta, dar asta-i Queenstown. Fie ca alegi sa-ti petreci ziua prin parcuri sau pe plaja, cu sticla de bere la tine, intins pe spate sau facand cine stie ce activitate, e o pace care pluteste in aer si te molipseste garantat.

Daca ajungi pe aici trebuie neaparat sa mananci de la Fergburger, un restaurant specializat, asa cum ii spune si numele, pe hamburgeri.  Desi nu este un lant, are o singura locatie, in centrul orasului, este destul de cunoscut la nivel international si sigur iti va pune rabdarea la incercare. Indiferent de ora la care te duci si de ziua din saptamana, poti sta lejer la coada,   sa comanzi, 15-25 de minute si inca pe atat pana e gata comanda.  Ai sa-l recunosti rapid dupa coada imensa din strada. Au in jur de 25 de tipuri de hamburgeri, niste portii incredibil de mari si gustoase si sunt sigura c-o sa-ti placa. N-am sa te nenorocesc c-o poza cu mancarea lor, gasesti pe google, dar  macar sa-ti arat locul. Ce vezi acolo e o coada relativ mica, de regula e in jurul semnului cu gelato, dar merita asteptarea 🙂

fergburger

Ii admir mult pe oamenii de aici pentru modul cum au dezvoltat toata regiunea, cum au valorificat fiecare deal si rau, fiecare apus si rasarit si pentru modul foarte organizat in care-si gestioneaza afacerile. Stiu sa se vanda si se vede, nu degeaba atrag atat de multi turisti: tineri sau batrani, europeni si asiatici, pe toti ii gasesti aici.

Christchurch – misterul

Cand am inceput sa citesc despre Noua Zeelanda si ce e de vazut aici am constatat rapid ca nu este genul de tara pe care sa o vizitezi pentru orase si lifestyle ci pentru natura si ceea ce are ea de oferit. Cam asta este opinia impartasita in toate articolele citite. Asa ca mi-am orientat cautarea in directia aceasta, dar am decis, totusi, sa alocam cateva zile si pentru 2 orase mai mari, dar fara a cerceta in profunzime despre ele. Christchurch e unul dintre ele. Dupa ce-am fost in Melbourne aveam asteptari destul de mari de la oras, dar nu eram pregatita pentru ceea ce aveam sa gasesc.

Am ajuns aici seara asa c-am lasat pe urmatoarea zi turul general, cand aveam sa fim odihniti. Am plecat fara un plan bine stabilit de acasa, cu cateva directii generale: mancam, mergem in botanica si dupa ne plimbam prin centru, unde e „miezul”, si mai vedem noi dupa. Cartierul in care suntem cazati e destul de dragut, tipic zonei de aici: casute cu putina curte, stilul american, sau cladiri cu un etaj, cu apartamente. Pe masura ce ne apropriam insa de centrul, peisajul devenea din ce in ce mai gri si mai trist: parcele intregi goale, tarlale cum am spune noi, imprejmuite cu gard de protectie, si santiere. Eram convinsa ca nu mergem in directia care trebuie, dar dupa cateva verificari am decis sa continuam. Insa odata ajunsi in centru eram inconjurati, din toate directiile, de santiere. Se construia peste tot, iar printre macarale am gasit si o strada mai circulata, cu magazine si cafenele amenajate in containere de vapor, intr-un mini-cartier al lor. Pe moment mi s-a parut interesant conceptul si n-am stat sa ma gandesc prea mult la asta. Dupa micul dejun si vizita in gradina botanica am ajuns si la un info-center, iar realitatea ne-a lovit.

Zona Canterbury, din care face parte si Christchurch-ul, a fost lovita in septembrie 2010 de un cutremur masiv, iar in februarie 2011 de un altul, de 6.3 grade magnitudine, devastator. Se estimeaza ca mai mult de 361 de replici s-au petrecut in prima saptamana dupa cutremur. Cu infrastructura deja zdruncinata dupa zbuciumul din 2010, multe cladiri n-au mai rezistat si la cel din 22 februarie anul urmator. Iar dintre cele care au ramas in picioare, multe au fost demolate in anii urmatori din motive de securitate. De aici si aerul ca te-ai afla intr-un oras parasit. Containerele despre care ti-am spus mai sus erau de fapt magazine din mall, mutate pana cand noua constructie va fi gata. Sunt pictate in culori vii si parca ii incurajeaza pe oameni sa creada ca maine va fi mai bine!

Cinci ani mai tarziu, Christchurch inca se reface. Saptamanal se investesc mai mult de 100 de milioane de dolari pentru reconstructia lui si, in ciuda handicapului suferit, inca abunda de turisti: este poarta de plecare pentru toata zona Canterbury si ramane, totusi, un oras frumos. Unul care a invatat sa pretuiasca viata si prezentul cu forta, iar marturie stau toate monumentele si zonele care sunt dedicate victimelor din acea zi.

Pe coasta Australiei

The Great Ocean Road, un fel de Transfagarasan de-al nostru, dar situat pe malul oceanului, este unul dintre principalele puncte de atractie turistica din zona Melbournului. Si are toate motivele sa fie pentru ca ofera niste privelisti absolut minunate, de-ti vine sa opresti din 100 in 100 m sa admiri peisajul. Este un amestec placut de salbaticie, mare, padure si cateva casute. Plus, sunt multe locuri unde poti opri, incepand cu view point-uri si continuand cu spatii pentru picnic/gratare la umbra unui parc, plaje unde poti lua lectie de surf sau zone unde poti vedea papagali si ursi Koala in mediul lor natural, toate cu priveliste la ocean. Suna bine, nu?

Urmatoare oprire este la Cape Otway Lighthouse, cel mai vechi far din Australia, construit doar din piatra, fara pic de ciment. 70 de oameni au lucrat timp de 10 luni pentru a face acest lucru posibil.

Continuand drumul pe coasta, spre vest, ajungi la The Twelve Apostles. Zona seamana destul de mult cu coasta Portugaliei, dar, personal, consider ca e mai spectaculoasa. Sunt amenajate mai multe platforme de unde poti privi tarmul si stancile, din mai multe unghiuri, iar daca vrei o experienta mai interesanta poti alege un zbor de 7-10 minute cu elicopterul, deasupra lor.

La inca 10 minute de mers cu masina poti opri la Shipwreck Coast to Loch Ard Gorge unde, la capatul treptelor de lemn dai peste o plaja, un golf mic, foarte placuta. Valurile sunt mici si se poate innota fara probleme. E un colt de rai! Doar sa ai grija sa nu te asezi prea aproape de apa, unele valuri pot patrunde destul de adanc in tarm si ai sa te trezesti cu toate lucrurile ude. Noi era s-o patim 🙂

Toata excursia dureaza o zi, una destul de lunga, dar iti recomand sa mergi cu un grup organizat. Sunt multe agentii care opereaza acest traseu si e mai comod. Sunt multe ore de condus, pe partea stanga, si ghizii stiu exact unde sa opreasca pentru cele mai frumoase privelisti. Iar partea cea mai faina e ca poti sa-ti faci noi prieteni, turisti, ca si tine, si sa schimbati idei. Nu sunt adepta pachetelor luate de la agentii, dar asta chiar s-a meritat. Daca totusi vrei sa mergi pe cont propriu, ti-as sugera sa-ti rezervi 2 zile, cu o cazare pe drum, ca sa poti sa te bucuri cat vrei de fiecare loc.

excursie

Pe partea cealalta de coasta, in sud-est, se afla Phillip Island. La apus, poti fi martor la Penguin parade: cei mai mici pinguini din lume se intorc la tarm, in grupuri, pe rand,  si-si croiesc drumul pana la cuiburi, sa-si hraneasca puii. Experienta este unica si incredibil de frumoasa.

In drumul vostru ar fi bine sa popositi un pic si la Moonlit Sanctuary Wildlife Conservation Park, o rezervatie ce se intinde pe 10 hectare de teren. Aici veti gasi canguri si wallabies si ce e cel mai fain e ca sunt liberi si puteti sa-i hraniti si sa-i mangaiati. Mancarea o puteti cumpara din cadrul rezervatiei, in pungute mici si la preturi decente. Wallaby va veni singur spre tine daca ii arati mancarea, te va prinde cu ambele labute de mana intinsa si te va lasa sa-l dragalesti cat timp el mananca cuminte. Sunt foarte dulci si simpatici 😀

20160118_132457

Daca deja ti-a incoltit in minte ideea unei vacante in Australia, ti-ar prinde bine sa stii care-i treaba si cu viza asa ca arunca o privire aici.

Melbourne – prima impresie

Drumul pana in Australia e lung si plin de escale. Dupa 24 de ore petrecute prin avioane si aeroporturi, dupa prea multe si incomode sesiuni de atipit, am ajuns! Dar imediat ce-am iesit din aeroport, realitatea m-a coplesit si panica a inceput sa se instaleze: ce mi-a trebuit mie Australia?!

Drumul pana la cazare a fost destul de lung si am stat cu ochii atintiti pe geam, cand pe stanga, cand pe dreapta. A fost prima plimbare intr-o tara in care traficul e pe dos si sentimentul nu-i tocmai placut. Abia dupa ce-am ajuns la destinatie am inceput sa-mi revin, dar cred ca-i o reactie normala, de autoconservare: tocmai ce-am ajuns in capatul celalalt de lume, intr-o tara despre care stiu prea putine. Google e bun la teorie, dar stii cum e.. practica ne omoara.

Prima zi am dormit aproape incontinuu. Oboseala acumulata pe drum si diferenta de fus orar (+9) si-au spus cuvantul. Am iesit doar sa mancam si ne-am continuat odihna. Abia urmatoarea zi am facut cunostinta cu orasul. Centrul e super animat si plin de viata. Magazinele abunda, in toate directii si in toate culorile, dar totusi nu te deranjeaza vizual. Cred ca sunt atat de multi stimuli incat creierul percepe totul ca un intreg si gata. E mai usor asa. In afara de magazine mai sunt si facultatile. Si nu te gandi la niste cladiri anoste, ca esti departe de adevar. Tot felul de cladiri cu arhitecturi ciudate si culori tipatoare isi gasesc locul pe strada plina cu chinezarii, copacei si tramvaie.

Reteaua de transport in comun este foarte bine dezvoltata si este compusa din trenuri, tramvaie si autobuze. Trenurile lor sunt de fapt un fel de metrouri, merg lin si fara zgomot, subteran spre centrul orasului si la suprafata in rest. Ele asigura legatura intre toate suburbiile si zona 0 a orasului. Ai nevoie de o cartela myki pentru a circula cu toate. Se gasesc la tot pasul si sunt usor de incarcat. Alt lucru fain e ca in centrul orasului este o zona „Free Tram Zone” in care transportul public e gratis si poti merge in jur de 5-6 statii, dintr-un capat in celalalt al zonei.

melb.JPG

Despre oameni… nu stiu daca pana acum am avut eu noroc sau asa sunt toti localnicii, dar am dat numai peste oameni super faini! Seamana mult cu spaniolii: sociabili, veseli, glumeti. Un pic mai hipsteri, cu tatuaje si pierce-uri, dar adorabili! Cand tipul de la cafenea ii spune unei doamne de vreo 80 de ani „Hello, love! How are you today?” stii c-ai ajuns intr-o tara faina.

Cam asta a fost, in mare, primul contact cu australienii. Mai multe detalii o sa gasesti in articolele ce urmeaza, stai aproape 🙂

Viza pentru India

Daca ideea de a merge in India nu te ingrozeste, iata ce trebuie sa stii despre pregatirile unei calatorii acolo.

Viza  este mai mult o formalitate. Primul pas este completarea unui formular – intri aici si continui cu Regular Visa Application. Trebuie sa atasezi o fotografie tip buletin, deci daca n-ai nici o poza serioasa acum e momentul sa-ti faci.

O sa mai ai nevoie de rezervarile biletelor de avion. Atentie aici! Daca perioada in care vrei sa calatoresti e batuta-n cuie, poti sa cumperi direct biletele si sa te prezinti cu ele. Insa daca nu esti sigur cand vei calatori, iti recomand sa-ti rezervi niste bilete provizorii. Cum faci asta? Exista mai multe companii aeriene care au printre optiunile de plata si transferul bancar. Asta inseamna ca ai la dispozitie intre 24 si 48 h, in functie de companie, sa platesti biletele. In acest timp locurile respective iti sunt rezervate, dar poti sa renunti la ele fara nici un cost. Tot in acest interval te prezinti la Ambasada sa soliciti viza.

Ultimul aspect, cazarea. Aici e usor: intri pe booking si iti rezervi ceva la nimereala, doar sa fii atent sa ai anulare gratuita si sa-ti fie acoperita perioada de pe bilete. Dupa ce primesti viza poti sa-ti definitivezi traseul dupa bunul plac si sa alegi  alte cazari.

4

Cu formularul tiparit, rezervarile de avion si cazare, pasaportul (valabil cel putin 6 luni) si ceva bani in buzunar te prezinti la Ambasada. Nu este necesara nici o programare si, sincer, nici nu cred ca se poate 🙂 Acolo, un nene se uita rapid peste hartii si, daca totul este in regula, le da mai departe colegei de birou. Singura intrebare care mi-a adresat-o a fost cati ani am, dar nu-i nici primul si nici ultimul care ma crede minora. La colega de birou urmeaza sa ti se ia amprentele, sa ti se faca o poza si tot acolo platesti taxa de viza care, in noiembrie 2015, era 160 sau 180 lei, nu-mi amintesc exact.

Pasaportul cu viza este gata in 2 zile lucratoare si poate fi ridicat fie de un curier fie de o cunostina, daca nu ramai in Bucuresti atatea zile. Sa retii doar ca daca trimiti un prieten in locul tau trebuie sa-i dai chitanta de la plata taxei, sa se prezinte cu ea.